Campionatul Mondial – arc peste timp de aproape un veac

Campionatul Mondial reprezintă, indubitabil, un vis pentru orice sportiv. Un corolar pentru care mulți ar face, sau au făcut, sacrificii inimaginabile. În cele ce urmează vom încerca să depănăm o mică poveste, a cărei actualitate revine puternic, ca un bumerang.

Se făcea că în anul 1930, câțiva temerari, 15 jucători și 5 oficiali, se îmbarcau pe nava ”Conte Verde”. Urmau să străbată mările și oceanele lumii, pentru a ajunge în America de Sud, în Uruguay la Montevideo, acolo unde s-a disputat prima ediție a unui Campionat Mondial de fotbal.

Povestea e savuroasă și plină de aventuri. La propriu, nu la figurat… Unii și-au luat concedii fără plată, alții au trecut milimetric pe lângă moarte ori s-au îndrăgostit de frumoasele sirene sud-americane, personificate în tinere mulatre. Un român a marcat cel mai rapid gol al turneului, iar un altul a înscris fără un genunchi. Nu e nicio exagerare, iar voi ați citit bine: Stanciu, în meciul cu Peru, a marcat având rotula smulsă. Au fost și cazuri în care, curajoșii ”uruguayeni” au fost întâmpinați acasă cu…deciziile de intrare în șomaj.

Fotbalul s-a născut în Marea Britanie, dar a depășit tipica sobrietate pentru a  fi cizelat și rafinat de exuberanța sud-americanilor. De aceea primul Mondial a fost acordat Uruguay-ului. Padbolul este o producție exclusiv argentiniană, deci spectacolul e garantat sută la sută. Motivul este simplu: pentru că e un sport care s-a creat natural, din dorința virtuozilor din La Plata, de a aduce o extensie, mult mai spectaculoasă și mai distractivă, sportului-rege.

Fericită coincidență, România va participa la toamnă, în premieră, la un Campionat Mondial de padbol, la Montevideo, în Uruguay. Și pentru noi este un început, așa cum se întâmpla cu fotbaliștii anului 1930, an în care, altă coincidență, se înființa și Federația Română de Fotbal.

După primii pași, padbolul capătă contur și identitate de valoare în România, iar plecarea în America de Sud este o provocare majoră, pentru noi toți. Încercăm să legăm un arc peste timp. Campionatul Mondial din 1930 a însemnat un început, așa cum, deloc întâmplător credem, rampa delansare pentru padbolul românesc înseamnă tot metropola uruguayană.  

Până la Campionatul Mondial de padbol, din luna noiembrie, vă putem promite două lucruri: echipa se va pregăti pentru competiție, iar noi vă vom ”bombarda” cu poveștile padbolului și ale Campionatului Mondial din 1930, eveniment pe care îl alegem ca simbolic laitmotiv pentru  acest an.

Eu susțin padbolul românesc! Tu?

 

20.09.2017

15.09.2017

15.09.2017