
IDEI DE AFACERI: PADBOL, BUSINESS SI PASIUNE!
Sportul cu cea mai rapida expansiune la nivel mondial!
Padbolul este un sport relativ nou, ce duce tenisul cu piciorul la un nou nivel. Avand in vedere ca a inregistrat un avant extraordinar in ultima vreme, inclusiv in Romania, iata ce trebuie sa stie cei care vor sa investeasca in terenuri de Padbol si sa faca o afacere avantajoasa de pe urma lor:
Cand si unde a aparut Padbol, in cate tari e practicat in prezent si de ce e considerat ca fiind sportul cu cea mai rapida ascensiune din ultima vreme?
Ideea de Padbol s-a nascut in Argentina, in orasul La Plata, Buenos Aires, in 2008, prin reunirea mai multor elemente din padel, fotbal, tenis si squash
In anul 2011, Padbol este patentat, cu tot ceea ce implica acesta: dreptul de proprietate intelectuala, dreptul de autor, schitele industriale si design. In 2012, noul sport migreaza spre Europa.
Inca de la inceput, Padbol s-a bucurat de interesul multor tari: in doar 3 ani de zile, padbolul s-a extins in aproape 20 de tari: Argentina, Uruguay, Mexic, Panama, Bolivia, Brazilia, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Anglia, Elvetia, Franta si Australia, SUA si Romania.
Tara cu infrastructura cea mai dezvoltata este Spania, in aproape 3 ani instalandu-se peste 300 de terenuri de Padbol in majoritatea regiunilor, avand competitii regionale si nationale puternice, atat la masculin, cat si la feminin.
Cand ajuns in Romania si care e situatia din prezent?
Pe 18 mai 2015 a avut loc lansarea oficiala Padbol in Romania, la Scoala Europeana Bucuresti (Liceul SEB), acolo unde a fost instalat primul teren, apoi a urmat lansarea Padbol pe litoral, in prezenta unor personalitati marcante din sport si presa.
Printre personalitatile care au luat parte la evenimente sau care au incercat padbolul se numara Gheorghe Hagi, Dumitru Dragomir, Carmen Tocala, Mircea Sandu, Bogdan Stelea, Valeriu Argaseala, Mihai Stoichita, Gigi Multescu, Ilie Stan, Adrian Neaga, Giani Kirita, Sorin Paraschiv, Sorin Ghionea si Ianis Hagi, precum si aproape toata echipa Viitorul Constanta.
In prezent, terenurile de Padbol au fost achizitionate si implementate in Baza BTT din Parcul Herastrau, bazele sportive Offside Arena si Academia Sport Team ( Agronomie) din Bucuresti, Divertiland Water Park– Bucuresti, Parcul Municipal din Bistrita, Baza Napoca din Cluj, Academia GHEORGHE HAGI, urmand a se deschide noi terenuri in Bucuresti, Galati, Cluj, Brasov, Sibiu, Craiova, precum si in alte orase care vor intra in comunitatea Padbol.
Ce trebuie sa stie cei care vor sa investeasca in Padbol? Ce avantaje aduce acest sport ca afacere?
In momentul initierii unei afaceri, una din cele mai importante considerente economice o reprezinta gradul de ocupare al terenurilor reprezinta care trebuie luata in calcul. Din acest punct de vedere, terenurile de padbol ofera o performanta excelenta, fiind necesari doar doar 60 mp (10 x 6 metri), de 4 ori mai mic decat in cazul unui teren de tenis de camp si de 12 ori mai mic decat terenul de minifotbal.
Instalarea unui teren de Padbol (sau reamenajarea spatiilor existente, dar care au o rentabilitate scazuta) reprezinta o investitie cu o recuperare rapida a capitalului, transformandu-l intr-o afacere interesanta si foarte profitabila.
Daca dimensiunile unui teren de Padbol sunt de 4 ori mai mici decat ale terenului de tenis, rentabilitatetea financiara devine de 4 ori mai mare, preturile de inchiriere fiind aproximativ egale. Deoarece padbol este un sport care se joaca doar in 4 jucatori, costul de inchiriere resimtit de fiecare client in parte este si el atractiv.
Fiind considerat “next level” al tenisului cu piciorul, iubitorii acestui sport de-abia asteapta sa poata juca in astfel de conditii. Pe de alta parte, noutatea, regulamentul, elementele aduse din padel, tenis si squash dau jocului un dinamism aparte, creand dependenta in randul „padbolistilor”.
Cam de cati angajati ar fi nevoie ca sa aiba grija de teren? Ce trebuie facut pentru intretinerea lui?
Pentru intretinerea a 2-3 terenuri amplasate in acelasi complex este suficient un singur angajat, iar intretinerea terenului consta efectiv in pastrarea curateniei si igienei acestuia, precum si verificarea periodica.
Padbol este o marca inregistrata?
Da, Padbol este marca inregistrata. De asemenea, este inregistrat dreptul de proprietate intelectuala, dreptul de autor si schitele industriale. Acest sport, in toate aspectele sale, este protejat de legile privind brevetele universale, marcile inregistrate si drepturile de autor. Licentierea si achizitia terenurilor de Padbol pot fi facute doar prin Licentiatul Exclusiv Teritorial. (detalii)
Ce ar presupune, din punct de vedere legal, investitia intr-un teren de padbol in tara noastra? Ce taxe/impozite trebuie platite? Cati bani trebuie investiti initial?
Pentru instalarea unui teren de padbol este necesara existenta unui spatiu de 60 mp si deschiderea unui punct de lucru. Nu necesita autorizatie de constructie, nefiind o constructie permanenta. In cazul in care terenul nu este amplasat intr-o zona publica, ci intr-un complex sportiv de exemplu, nu este obligatorie o autorizatie de functionare de la primarii, existand insa obligatia obtinerii si respectarii tuturor avizelor, acordurilor si aprobarilor prevazute de acte normative in domeniu.
Investitia necesara achizitionarii unui teren de Padbol panoramic este de aproximativ 17-19.000 de euro net, cu licenta inclusa pentru o perioada de 3 ani. Dupa expirarea acestei perioade, contractul de licenta se prelungeste pe o perioada similara sau mai mare. Licentiatul primului teren de Padbol din fiecare oras beneficiaza si de alte avantaje.
Portabilitatea constructiei si posibilitatea de a o acoperi si incalzi fac din padbol un sport ce se poate practica indiferent de anotimp. Astfel, in numai doi ani de zile, investitia initiala poate fi dublata.
In cat timp se amortizeaza investitia? Ne puteti face un calcul?
In urma mai multor studii si analize de piata, s-a constatat ca orele de varf in timpul saptamanii in complexurile sportive, pe terenurile de fotbal si fotbal-tenis sunt cuprinse in 6 p.m. si 10 p.m., fiind acoperite de o cerere de 100%.
Luand in considerare o medie zilnica de doar 4 h pe zi si un pret de inchiriere de 14 euro (60 ron), rezulta un venit anual de 20.160 euro, fara a avea in vedere rata cresterii chiriei pe ora, organizarea turneelor, orele din afara perioadei de varf sau veniturile auxiliare din vanzarea alimentelor si/sau bauturilor, etc.
Daca luam in calcul sambata si duminica, prin organizarea de turnee si/sau evenimente (corporate, team-building) incasarile obtinute intr-o zi productiva din timpul saptamanii pot fi aproape dublate.
Se pot incheia si contracte de publicitate?
Terenul de padbol ofera o vizibilitate foarte mare pentru partenerii cu care se poate colabora in acest business. Pe toti cei 4 pereti laterali pot fi prinse bannere, iar expunerea sponsorilor este foarte ridicata in cazul unui eveniment mediatizat.
Ce planuri exista pentru extinderea popularitatii padbol in Romania? Cum s-au descurcat pana acum jucatorii romani de padbol la competitiile internationale?
Ne dorim ca 2016-2017 sa fie anii dezvoltarii Padbol in toate orasele mari, infiintarea de cluburi de padbol, precum si implementarea un sistem competitional atractiv, care sa ii incante pe iubitorii sportului din toata tara.
Prima noastra aparitie la o competitie internationala a fost in luna noiembrie 2015, la Cupa Intercontinentala din Las Palmas, Grand Canaria, unde echipele Romaniei au castigat meciuri importante importiva echipelor din Elvetia si Brazilia.
Urmatoarea competitie internationala la care vom participa este Campionatul Mondial de Padbol 2016, ce va avea loc in luna noiembrie in Montevideo, Uruguay, competitie pentru care Asociatia Romana de Padbol doreste incheierea unor parteneriate care sa sustina performanta echipei noastre nationale.
De asemenea, Asociatia Romana de Padbol a primit votul celorlalte 20 de tari membre ale Federatiei Internationale, pentru gazduirea si organizarea Cupei Intercontinentale din 2017, ceea ce va face ca Padbol sa devina un fenomen social in Romania, ca si in celelalte tari practicante.