Image Alt

Padbol Romania

Padbol, sportul-spectacol inventat în Argentina, crește tot mai mult în popularitate!

Padbol, alternativă spectaculoasă pentru iubitorii sportului!

Odată cu criza de sănătate provocată de coronavirus, multe sporturi de echipa și-au văzut activitățile limitate din cauza măsurilor de securitate legate de numarul de persoane, distanța de siguranță și contactul dintre persoane!

La padbol însă, toti cei care tânjesc după minge pot juca în siguranță!

De ce această afirmație? De ce padbol a crescut în popularitate în acest an?

Deoarece este un sport în care

Nu exista contact fizic;

Echipele sunt formate din câte numai doi jucători, care pasează între ei, apoi trec mingea în jumatatea adversă, fără a intra în niciun moment în contact fizic cu unul cu celălalt. Regulile si dinamica regulile și dinamica jocului țin jucătorii departe unul de celalalt, pentru a putea acoperii o zonă cât mai mare de teren. Suprafața de joc a unei echipe este de 30mp, fileul separă cele două zone, astfel încât distanța de siguranță este garantată.

Fiind vorba de atât de puțini jucători la padbol, iți iei prietenul apropiat sau chiar toată familia, rezervi terenul, și joci în siguranță! O să fii surprins însa de intensitatea jocului, ca după o ora de cardio!

Ce este padbol? 

Pentru acei care nu au încă terenuri de padbol în oraselele lor, le spunem că Padbol este o combinație foarte reușită între fotbal, padel, tenis și squash. (www.padbol.ro)

Terenul de Padbol ocupă o suprafață de 60 metri pătrați (6 x 10), existând optiunea de a  fii instalat în mod independent atât în exterior, cât și în interiorul unei clădiri, hale, săli de sport.

Mingea folosită la Padbol are dimensiuni mai mici decât mingea de fotbal, este mai usoară, ceea ce o face mult mai comod de lovit cu pieptul sau cu capul, mișcări frecvente în timpul acestui joc.

Suprafața de joc este o suprafață de înaltă tehnologie, concepută pentru a genera o interacțiune prietenoasă și sigură între sportiv și sol, ajutând astfel la protejarea acestora împotriva eventualelor leziuni articulare, și, în același timp, oferind o estetică deosebită.

Care sunt regulile jocului?

Este foare simplu să joci padbol, nu trebuie să fii un mare atlet pentru a începe să îl practici, nici să cunoști tehnici deosebite.

Fiecare jumătate de teren este împartită în 3 zone: zona de servire, de primire și de atac. Zona de atac este singura din care poți trimite mingea în terenul advers, fără ca mingea să atingă terenul tău înainte sa o lovești.

Echipele sunt formate din câte doi jucatori, care servesc și primesc, prin rotație, de la un game la altul, respectiv, de la un punct la altul.

Din punct de vedere al paselor între coechipieri și al loviturilor, principiile de joc sunt asemănătoare cu cele de la tenisul cu piciorul. Înainte de a trimite mingea în terenul advers, jucătorii unei echipe au dreptul la mai multe ricoșeuri ale mingii în pereții din propria jumătate de teren.

În afara momentului serviciului, mingea poate cădea oriunde în suprafața adversă pentru a fi considerată în joc. Se consideră “out” (în timpul punctului), atunci când mingea lovește direct peretele advers, fără ca ea să atingă mai întâi terenul advers. Poți trimite mingea în terenul advers direct sau cu peretele, lucru care face totul să fie mai interesant, imprevizibil și cu mult mai dinamic.

Ca și la tenisul de camp, echipele se succed la serviciu de la un game la altul. Un meci se joacă după sistemul “cel mai bun din 3 seturi”, iar punctele se noteaza: 0 – 15 – 30 – 40 – game.

Din punct de vedere medical

  •  Îmbunătăţeşte funcţia cardiovasculară
  • Ajuta la pierderea in greutate, iar impreuna cu o dieta corespunzatoare, la definirea musculaturii.
  • Scade, în timp relativ scurt, tensiunea arterială la reducând necesitatea de medicamente.
  • Reduce nivelul colesterolului în sânge
  • Reduce nivelul de glucoză în sânge la persoanele cu diabet;
  • Îmbunătăţeşte capacitatea plămânilor, circulaţia şi în general oxigenarea;
  • Ajuta sa te menti  mai tinar,atat pe interior cat si ca aspectul fizic;
  • Reduce mortalitatea cardiovasculară;
  • Creşte asimilarea de calciu în oase, le întăreşte şi reduce riscul de fracturi;
  • Scade nivelul adrenalinei, al hormonului de stres şi creşte nivelul de endorfine, ajutând la îmbunătăţirea stării sufleteşti, care este reflectată în plan fizic, emoţional şi social.

 Din punct de vedere sportiv

  • Nu necesită abilitati tehnice exceptionale pentru a putea fi practicat;
  • Sport fara limita de varsta, greutate, inaltime, sex;
  • Promoveaza un stil de viata sanatos;
  • Îmbunătățește condiția fizice;
  • Dezvoltă reflexele și o bună coordonare motorize;
  • Promovează echilibrul aerobic si pierderea in greutate;
  • Este un exercițiu intens pentru creier;
  • Acces la competitii naționale și internaționale;
  • Complementar pentru alte sporturi, îndeosebi pentru fotbal;
  • Ideal pentru relaxare, teambuilding si competitii corporate.

Ce face atât de interesantă implicarea în acest fenomen:

  • Noutate, trend modern, internationalitate;
  • Investiție scăzuăa, recuperare rapidă;
  • Spațiu necesar: doar 60 mp;
  • Performanță economică excelentă;
  • Terenul poate fi instalatat atât în interior cât și în exterior;
  • Recomandări medicale deosebite;
  • Sport mixt, atât pentru barbați cât și pentru femei, copii și vârstnici;
  • Sistem competițional național și internațional accesibil tuturor categoriilor de persoane.

Padbol, alternativă spectaculoasă pentru iubitorii sportului!

Începând cu  2020, datorită rapidei dezvoltări naționale (15 orașe, inclusiv la Academia Hagi, practicat ca și antrenament complementar), a luat ființă și primul turneu oficial. Romanian Padbol Tour (RPT) organizat sub tutela Asociației Române de Padbol, și susținut de Fundația Alexandrion, a fost fondat pentru a creea competiții între cluburi, echipe și jucători la nivel național, dezvoltând sportul ca și vizibilitate și calitate.Turneele naționale au rolul de a crește numarul de jucători și practicanți de padbol de la an la an, urmând ca în viitor, competițiile să se dezvolte pe diferite nivele valorice.

Primele editii ale Romanian Padbol TourTurneul Olteniei si Turneul Moldovei –  au fost organizate de către Asociația Româna de Padbol împreună cu cluburile Flux Arena Craiova, respectiv Greenfield Club Bârlad, ambele reunind în condiții de siguranță jucatori de padbol din toată țara.

Turneul Olteniei, transmis în întregime de Oltenia TV,  a fost adjudecat chiar de echipa clubului gazdă, formată din fostul fotbalist al Craiovei, Olivian Surugiu, împreuna cu coechipierii săi Laurențiu Dinuică și Victoraș Popescu, în timp de Turneul Moldovei i-a avut ca protagoniști pe reprezentanții CSN Lia Manoliu București, vicecampionii europeni Rafael Vasile, Cristi Vasile si Gheorghe Mauro. Medalia de bronz a aparținut, in ambele turnee, echipei bucureștene formată din Gabriel Deaconescu, Andrei Păciucă și Constantin Voicu.

Elisabeta Gherghisan, Presedintele Asociatiei Române de Padbol

“Chiar daca acest an a fost unul care ne-a pus pe toți la încercare, interesul pentru padbol a fost ridicat. S-au deschis primele școli de padbol, s-au instalat noi terenuri și există multe discuții avansate care se vor concretiza în cluburi de padbol în alte orașe importante.

Am avut și două ediții de succes ale Romanian Padbol Tour, realizate cu maxima implicare a cluburilor organizatoare, având lângă noi un partener important precum Alexandrion Group prin Fundația Alexandrion.

Suntem pregătiți și pentru desfășurarea main-eventului nostru – Cupa României – cu o organizare de exceptie, premii importante pentru jucători, transmisiune live și comentator de specialitate. Cupa se va desfășura la o data ce urmează a fi stabilită funcție de evoluția actualei pandemii”.

Padbol, alternativă spectaculoasă pentru iubitorii sportului!