Image Alt

Padbol Romania

Cu o zi înainte de marele derby din Liga 1, Steaua si Dinamo se întâlnesc și intr-un meci de padbol, cel mai spectaculos sport “importat” în România.

Adrian Neaga și Petre Marin, primii romani care au încercat padbolul, au fost provocați de fostul căpitan al lui Dinamo, Giani Kiriță, si de Sebastian Moga, mijlocașul campion cu Dinamo în anii ’90.

 

Meciul se joacă sâmbătă, 8 august, de la ora 20.00, plaja Iaki din Mamaia.

“Meciurile Steaua – Dinamo sunt întotdeauna speciale, indiferent de sport. Cu atât mai mult aici, unde vorbim de un sport atât de spectaculos, care e din ce în ce mai popular la noi. Spre deosebire de fotbal, la padbol ai mereu garanția că vei vedea show în teren”, spune fostul jucator al Stelei și al nationalei, Adrian Neaga.

Padbol, “tenis cu piciorul între pereți de sticlă”,a fost inventat în Argentina în 2008 și este sportul cu cea mai rapidă dezvoltare la nivel mondial. Au fost organizate deja două Campionate Mondiale de Padbol, ambele câștigate de Spania. La cel de-al treilea Mondial (Uruguay, 2016) va participa și România, cu o echipă care se va forma anul viitor, după o selecție națională condusă de ambasadorul acestui sport, Adrian Neaga.

Post a Comment