Image Alt

Padbol Romania

Padbol este un sport care a apărut în România în ultima decadă, deși la nivel mondial se joacă de cincisprezece ani. Ce este Padbol-ul, care sunt beneficiile practicării acestui sport și prin ce se diferențiază de celelalte sporturi consacrate?

Padbol este un sport relativ nou care combină elemente de fotbal, tenis și squash. A fost inventat în Argentina în anul 2008 și a câștigat popularitate întâi în țările vorbitoare de limbă spaniolă și, ulterior, în multe alte părți ale lumii. 

Sportul este practicat într-un teren panoramic de dimensiuni reduse, înconjurat de pereți de sticlă securizată, ce oferă sportului o dinamică aparte, nemaiîntâlnită la niciun alt sport înrudit cu fotbalul. Padbol-ul se joacă în echipe formate din câte doi jucători, terenul este împărtit de un fileu cu înălțimea de un metru, mingea folosită este de dimeniuni mai mici decât cea de fotbal, și mult mai ușoară, favorizănd loviturile cu capul. 

Obiectivul principal al jocului este să trimiți mingea în terenul adversarului și să câștigi puncte atunci când adversarii nu reușesc să o returneze corect, jocul încorporând elemente de tehnică și strategie proprii.

Printre beneficiile practicării Padbol-uluI se numără îmbunătățirea agilității, reflexelor și coordonării. Acest sport combină aspecte ale altor sporturi, oferind o varietate de mișcări și situații care contribuie constant la dezvoltarea capacităților fizice și mentale. 

Padbol-ul se diferențiază de alte sporturi prin combinarea elementelor de fotbal, tenis și squash, aducând astfel o experiență unică pentru practicanți. Regulile specifice fac că acest sport să ofere nu doar o activitate fizică intensă, dar și o satisfacției a reușitei fiecărui punct câștigat.

Ce v-a determinat în a implementa și dezvolta această discplină sportivă în România și care este viziunea dvs. cu privire la extinderea Padbol-ului?

În primul rând, chiar de la început mi-am dat seama că acest sport vine în întâmpinarea iubitorilor sportului din România, cu șanse maxime că acesta să prindă rădăcini și să se dezvolte. 

Suntem un popor care din fașă iubește fotbalul, dar și tenisul de picior, jucat în curtea scolii sau în spatele blocului.

Pe de altă parte, Padbol-ul este un sport nou, dinamic și provocator, jucat într-un cadru modern, de ultimă generație, ce duce sportul la un nivel superior. Este un amestec incitant între tradițional și inovator, care te captivează definitiv odată ce ai început să îl joci.

Padbol-ul se dezvoltă la nivel național, atât în orașele mari, dar și în orașe cu doar 10.000-20.000 de locuitori. Ținând cont de interesul general, Padbol-ul vă ajunge în următorii ani în topul preferințelor.

Datorită sistemului de competiții naționale destinat tuturor categoriilor de vârstă, cu calificări în marile competiții internaționale, Padbol vă aduce acel plus de valoare necesar fiecărei comunități locale.

 

Padbol Romania a devenit campioană mondială la finala jucată în Brazilia din toamna acestui an, un motiv de mândrie și de maximă apreciere. Care sunt marile victorii de la începuturi și până în prezent?

Așa este, anul acesta, în noiembrie 2023, am obținut cea mai mare realizare, aceea de a deveni cei mai buni din lume la Campionatul Mondial din Brazilia, unde s-au reunit cele mai bune echipe reprezentative ale țărilor affiliate la Federația Internațională de Padbol.

Păstrând o ordine cronologica, putem menționă că prima mare realizare a fost chiar prima competiție la care am participat – Cupa Intercontinentală din Grand Canaria, 2015, unde ne-am impus în fata echipelor din Brazilia și Elveția, urmată de Campionatul Mondial de Padbol Uruguay 2016, la care am obținut aurul la feminin. La masculin ne-am clasat pe locul IV, cu victorii în fața Braziliei, Franței, Mexicului, Elveției. 

Următorul mare eveniment, în premieră în istoria Padbol-ului, a fost Campionatul European 2017, eveniment de mare success organizat în România cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

În anul 2019 am obținut recunoașterea Padbol-ului că disciplină sportivă oficială.

Tot în acel an am organizat European Padbol Tour, cu ediții în Franța, România, Portugalia și Belgia, obțînând două titluri de vicecampioni europeni.

În luna iulie 2023 ne-am măsurat puterile pentru prima oara după 4 ani, la o cupa internațională a cluburior (Sardinia), unde echipele noastre au câştigat aurul şi argintul.

Când s-a înființat Federația Română de Padbol și ce impact a avut în accelerarea Padbol-ului în țara noastră? Care sunt cluburile sportive reprezentative?

Anul 2023 este anul în care Federația Română de Padbol a devenit Federație Sportivă Națională, mai precis în luna iunie.

Putem spune că acest an vă rămâne emblematic în istoria Padbol-ului din România, prin câștigarea titlului de Campioni Mondiali la doar câteva luni de la înființarea federației. 

O performanță cu care ne mândrim și pe care nu a avut-o nicio federație sportivă națională la început de drum.

Cluburi și locații Padbol representative la nivel de tara sunt în marile orașe, precum: București (Complexul Sportiv National Lia Manoliu, Royal Victory Arena și Padbol Arena), Craiova (Flux Arena), Timișoara (Padbol Timișoara), Iași (Padbol Arena Iași), Brașov (Padbol Brașov), dar și în alte localității, precum: Bârlad, Rădăuți, Cugir, Giurgiu, Târgoviște etc

 
Care are fi pașii de urmat de către un antreprenor care își dorește să extindă în cadrul bazei sale sportive disciplina Padbol sau să înființeze o bază sportivă dedicată acestui sport?

Deoarece în multe orașe putem vorbi, deocamdată, despre Padbol că despre o afacere fără concurență, trebuie doar stabilită locația potrivită. 

Un prim pas al antreprenorului este să intre în legătură cu noi și să ne expună proiectul. După ce ne asigurăm că planurile antreprenorului corespund strategiei noastre de dezvoltare zonală, trecem la implementare, respectiv livrarea și instalarea terenurilor de Padbol. Pentru că totul să funcționeze cât mai bine, ne vom gândi împreună și la generarea și executarea cu succes a unei strategii de marketing și PR, pentru a atrage cât mai mulți clienți – jucători și spectatori.

În cazul în care se dorește și dezvoltarea disciplinei sportive, un alt pas al antreprenorului este afilierea la Federația Română de Padbol. Acest lucru este foarte important pentru recunoașterea și oferirea sprijinului necesar în comunitatea sportivă, pentru organizarea de competiții, evenimente sportive, creșterea vizibilității și atragerea permanent de noi practicanți.

 
Care sunt planurile de dezvoltare a Padbol-ului în Romania în următorii 3 ani? Care sunt direcțiile strategice de extindere pe care le-ați identificat? 

În primul rând, și cel mai important pentru a practica un sport, este dezvoltarea infrastructurii. 

Pentru atingerea acestui obiectiv, am început deja demersurile necesare cu autoritățile locale, primăriile și consiliile județene, care doresc dezvoltarea infrastructurii necesare practicării Padbol-ului în vederea desfășurării de evenimente sportive pentru dezvoltarea armonioasa a comunităților pe care le gestionează. 

De asemenea, o alta direcție strategica necesara îndeplinirii aceluiași obiectiv consta în atragerea de investitori privați, pentru care implementarea unui sport inovativ, în exclusivitate, reprezintă o afacere prospera.

Un obiectiv extrem de important este dezvoltarea competițională a Padbol-ului, la nivel national, cât și international, prin crearea și promovarea unui calendar regulat de competiții la nivel national și încurajarea participării echipelor naționale la competiții internaționale de Padbol, 

Un alt obiectiv important pentru noi în următorii 3 ani este extinderea notorietății Padbol-ului și consolidarea bunei imagini. În vederea realizării acestui obiectiv am conturat deja foarte bine direcții strategice și acțiunile de marketing și PR, pe lângă cele de extindere teritoriala a prezentei Padbol-ului la nivel national.

Un obiectiv la fel de important că cele menționate anterior este acela de formare a generațiilor tinere în practicarea Padbol-ului, pentru care avem definitivata strategia care cuprinde și implementarea de programe de inițiere în școli gimnaziale, licee, universități, organizarea de competiții și evenimente pentru acest segment, colaborarea cu instituțiile educaționale.

Cunoaștem cu toții că sportul contribuie semnificativ la dezvoltarea unei societăți, prin impact direct în sănătate, educație și business. Care ar fi beneficiile pe care le-ar obține un business antreprenorial și nu numai, care se asociază și susține prin sponzorizare Padbol-ul în tara noastră? Care ar fi cele mai bune instrumente de asociere?

Sponsorizarea unui sport în creștere, cum este Padbol-ul, oferă oportunități de vizibilitate extinsă în cadrul comunității sportive, o asociere cu valorile și entuziasmul sportului, consolidând legăturile cu brandul și creând o relație de încredere.

Însă cel mai important avantaj pentru un partener Padbol este diferențierea față de alte branduri care se asociază cu sporturi consacrate. Ceea ce oferim noi, pe lângă avantajele de imagine, este asocierea cu un sport în creștere, în care sponsorul devine un precursor și un lider în susținerea activităților sportive inovatoare la nivel național și internațional.

Pe termen lung, inspirația și reputația de a fi susținut creșterea și dezvoltarea unui sport chiar de la începuturi, poate să devină una dintre valorile de bază ale unei companii.

Creșterea notorietății, consolidarea imaginii bune a unei companii, generarea diferentiatorului de business prin asocierea cu Padbol vor contribui semnificativ la creșterea cifrei de afaceri, a profitabilitatii și dezvoltarea business-ului pe termen scurt, mediu și lung.

Investiția în Padbol vă aduce unei companii prezenta în lumina reflectoarelor, în cadrul emisunilor TV și radio cu tematica sportiva, știrilor sportive din prime time, pe paginile publicațiilor consacrate din domeniul sportiv și business.

Companiile antreprenoriale pot utiliza nenumărate instrumente de promovare prin asociere cu Padbol, precum: prezenta logo-ului companiei pe tricourile jucătorilor din cadrul tuturor meciurilor competiționale din cadrul Campionatului European și Campionatului Mondial de Padbol, precum și meciurilor demonstrative cu jucătorii profesioniști de Padbol; expunere larga a logo-ului companiei pe panourile iluminate din jurul terenului de Padbol pe parcursul competițiilor profesionale (Cupa României, Campionatele Nationatele cu ediții în Oltenia, Moldova, în Ardeal, Campionat National Feminin, Campionat Universitar), a meciurilor demonstrative și meciurilor cu scop caritabil susținute de Federația Romana de Padbol din marile orașe; prezenta logo-ului companiei la panoul de flash interviu din cadrul tuturor competițiilor profesionale și meciurilor demonstrative cu sau fară scop caritabil; promovarea produselor și/sau serviciile companiei într-o campanie publicitare (digital, radio, TV) de către unul din cei doi jucători profesioniști aducători ai titlului României de Campioni Mondiali Brazilia 2023; implicarea propriilor angajați în practicarea sportului Padbol, întrucât angajații unei companii sunt adevărații promotori/ambasadori.

De asemenea, pentru un impact mare în business și comunitatea, susținerea că <<title sponsor>> a unui campionat de Padbol (Campionatului de Padbol Masculin, Campionatul de Padbol Feminin, Campionatului de Padbol Universitar etc) reprezintă un alt mijloc de promovare important al unui afaceri antreprenoriale.