Image Alt

Padbol Romania

Padbol Romania

Padbol Junior Cup, la cea de-a doua ediție

În weekendul 30-31 iulie, cea mai mare cupă de Padbol din Europa destinată juniorilor, s-a desfășurat la Timișoara.

Este vorba despre o a doua ediție a unui eveniment sportiv organizat de clubul sportiv Padbol Banat împreună cu Shopping City Timisoara, sub egida Padbol Romania.

La startul celei de a 2-a ediții s-au aflat 32 de sportivi de la diferite cluburi de fotbal din județ, respectiv Politehnica Timișoara Femina,  Politehnica Timișoara,  Academia Ripensia,  LPS Banatul,  C.S. Phoenix Buziaş,  CSM „Vulturii” Lugoj, Juventus Colterm Timisoara.

A fost un eveniment oferit gratuit juniorilor, care au beneficiat, în plus, și de antrenamente gratuite in baza Padbol Timisoara. Ziua de sâmbătă a fost  ziua calificării în etapele superioare ale competiției. După 24 de meciuri de departajare, cele mai bune 8 echipe s-au calificat și au jucat duminică 31 iulie, în sferturi , semifinale și finale.

Au fost două zile de sport și distracție, la finalul cărora au fost premiați nu doar cei aflați pe podium, ci absolut toți participanții.

Pentru seriozitatea, dăruirea și fairplay-ul de care au dat dovadă micuții concurenți, îi nominalizăm pe toți, ca pe niște campioni în devenire.

 

1) Matteo Ciucur si Patrick Abulebda

2) Razvan Sabau si David Szabo

3) Flavius Matei si Tudor Salceanu

4) Lukas Herenyi si Robert Popescu

5) Ovidiu Garda si Tudor Dermendjin

6) Damian Ozon si Bogdan Cretu

7) Catalin Vezure si Raul Buzdun

8) Cosmin Crasovan si Maximilian Anghel

9) Andrei Filip si Ioan Molnar

10) Cristian Mezeniuc si Paul Chira

11) Matteo Avram si Patrick Budescu

12) Alexandru Asurdoaei si Dragos Goia

13) Gabriel Gladun si Alexandru Popescu

14) Paul Miclea si Petru Petcu

15) Sara Codrea si Alexandra Pogacean

16) Tania Noje si Oana Mihart

Padbol la Academia Hagi

De ce atat de mulți copii la padbol? Pentru că tehnica se dezvoltă încă de la cele mai fragede vârste, iar ședințele de pregătire de padbol contribuie din plin la îmbunătățirea calităților jucătorilor de fotbal.

Conștienți de beneficiile pe care le aduce jocul de padbol, conducerea Academiei Hagi a considerat, încă din 2018, că este necesar să aducă un teren de padbol în incinta bazei de pregătire de la Ovidiu. Antrenorii din cadrul Academiei Hagi au suplimentat ședințele de pregătire ale juniorilor cu vârste între 9-13 ani cu exerciții pe terenul de padbol. Datorită acestor antrenamente, micii fotbaliști și-au dezvoltat reflexele, și-au îmbunătățit condiția fizică și coordonarea motorie.

Padbol-ul prezintă o mulțime de alte beneficii: ajută la menținerea în formă a sportivului, ajută la întărirea articulațiilor, permite dezvoltarea musculaturii trenului inferior, combină efortul aerob cu cel anaerob, îmbunătățește condiția fizică, dezvoltă reflexele jucătorilor, contribuie la o bună coordonare motorie și, nu în ultimul rând, este un exercițiu intens pentru creier.